Și pentru Turcu „Steaua e numai una”! L-a împrumutat pe Gigi cu 4.000.000 €!

Și pentru Turcu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Epsiodul 3 în telenovela Dinamo – Steaua îi are ca protagoniuști pe doi din finanțatorii cluburilor de fotbal: Vasile Turcu și Gigi Becali. Prima dovadă de "iubire" a avut loc în sezonul 2006-2007, când Becali a sărutat fularul "câinilor", după ce Dinamo a reușit să-i învingă pe cei de la CFR, oferind astfel posibilitatea Stelei să încheie sezonul pe poziția a doua. Acum câteva săptămâni s-a consemnat a doua "prietenie", atunci când Torje, Ropotan și Pulhac au fost surprinși distrându-se pe ritmurile unei melodii dedicate Stelei. De această dată este vorba despre afaceri încheiate între cei doi conducători. Undeva în zona de Vest a capitalei, pe un teren deținut de Gigi Becali s-a înălțat o construcție care a costat aproximativ 20.000.000 de euro și a fost ridicată de firma Romocnstruct, deținută de Vasile Turcu.

Aceasta nu este prima afacere deținută de cei doi, între șefii celor două grupări rivale existând relații strânse de prietenie. Becali furnizează terenurile, iar Turcu construiește, dublându-le sau chiar triplându-le valoarea. Lipsa de lichidități a lui Becali l-a făcut pe patronul din Ghencea să apeleze și la Turcu, de la care a luat, numai în acest an, 4 milioane de euro împrumut, informează Libertatea.

Gigi a declarat în mai multe rânduri că are ceva probleme financiare din cauza că nu deține bani lichizi. De curând a mărturisit că s-a împrumutat și de la fostul antrenor al Stelei, Cosmni Olăroiu, cu 2 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe sufletul! 😢
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe sufletul! 😢
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×